Cerceluși

ImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageCerceluși pe monedă,ceramică, năsturei. Fiecare pereche costă 5 lei și sunt handmade, unicați.

Anunțuri

Cerceluieşte

„C-un păr blond, ca rupt din soare,
Tânără şi-atrăgătoare,
Pică, de frumoasă ce-i,
Pe-o… pereche de cercei!”

(Alexandru Hanganu)

De ceva timp „cerceluiesc” destul de mult (si dupa cum se vede o sa mai fac asta inca o vreme). Cercelusii astia sunt o parte din mine si mi-e tare drag sa-i fac. Singurul dezavantaj e ca am un atelier in loc de dormitor si mai am si niste parinti care par sa aiba o problema cu asta…Eh asta e! in viata nu poti sa le ai pe toate. Dar daca vreti una din perechile astea de cercelusi sunt sanse mari sa le si aveti, trebuie doar sa lasati un comment aici sau lasati un mesaj pe im :ella_enescu sau trimiteti un mail pe ella_enescu@yahoo.com

Image

8 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

vanduti

Image

vanduti

Image

6 lei

Image

6 lei

Image

 Image

6 lei

Image

vanduti

ImageImage

vanduti

Image

vanduti

Image

vanduti

Image

vanduti

Image

vanduti

Image

vanduti

Cerceii sunt de marimea unui banut si sunt pictati manual. In cazul in care doriti una din perechile vandute pot face o pereche asemanatoare (nu fac identica).:*

Fericirea

Si ce faci cand te simti coplesit?cand pur si simplu nu mai poti sa rezisti si te zdrobeste un sentiment , ca pe un strugure copt sub calcaiul mic al unui copil… cand plangeti amandoi de teama. Cand iti intra in oase un dor, ca un magnet care stie sa doara exact atunci cand nu ai nevoie… cand te doare carnea tremurand din frica asta. Frica! Vrei sa dureze o eternitate… si poate chiar are sa dureze. Dar tot plangem de teama ca suntem prea cruzi… prea imaturi si poate slabi, prea umani. Ce faci cand realizezi ca timpul are sa treaca?

 

http://vimeo.com/41703599

Primul impuls e sa economisesti…sentimente. Sa te gandesti ca veti locui intr-o garsoniera cu ferestre mari  si intinsi pe saltea ve-ti privi cu indrazneala catre  soare. Va fi greu, apasator , frumos. 

„Te dau afară!”îi spuse ea plină de iubire…

Motto:Oamenii au suflete,  sufletele sunt de hârtie, hârtia arde în foc iar cenuşa poate fi aruncată în mare. Şi asta înseamnă libertate?

 

N-avea nimic de spus în apărarea ei, tot ignorantă, egoistă şi restul lucurilor pe care le credea el  despre ea,  cu toate astea ea are ultimul cuvânt. Cuvânt… prea mult spus, cuvintele sunt infinite, dar decizia asta îi pare limitată.Şi a decis de azi, de pe la ora 12.00. L-a dat afară din viaţa ei (se juca absentă cu un creion şi se prefăcea că-şi face tema la chimie) . El poate mai avea loc în propria sa viaţă şi poate chiar în a altora…Or să-i ardă braţele când o să-i simtă dorul şi probabil o să plângă clişeic când se gândeşte la ea….

Mă tot aştept să mi se facă milă.

Şi-i mai spunea că nu poate să-l dea afară aşa, cu una cu două. Ba uite că poate. De-a lungul vieţii ajung la o groază de concluzii.Chiar şi asta mi se pare clişeic, îl dăduse afară în mintea ei de o grămadă de ori,  nici nu avea idee ce se distrase primindu-l înapoi.

Nu vroia să se teamă, încă avea să fie  acolo.  El  va urca pe scenă şi va crede că viaţa e un film tâmpit în care ţi-e dor şi nu se mai sfârşeşte odată.

Fiindcă ai o groază de amintiri şi niciun sertar în care să le arunci ca pe  nişte jucării stricate.

(Eu zic să te apuci să economiseşti pentru un şifonier nou…deşi nici ăla nu cred că-i de ajuns, ea avea prostul obicei să se intaleze în memoria oamenilor la care ţinea).  Avea să fie acolo,  îi promisese,  avea să arunce în el cu floricele şi  să râdă până când o dureau obrajii cu picioarele sprijinite de scaunul din faţă. Îşi cerea iertare, dar nu-şi mai permitea să-l întreţină pe fericirea ei, că nimic în viaţă nu e gratis, şi el n-avea niciun sentiment de făcut cadou.

În gerul iernii, fantomele vin şi se duc, sufletele trec prin viaţa ei şi nu ştie care mai sunt bune, care mai sunt rele, pe care să le mai oprească din drum.

Dimineţi de septembrie.

                            De dimineaţă mă bucur de viaţă. Mă îmbrac lejer şi răcoarea îmi intră în oase.

Constat cu stupoare că oamenii din autobuz mă întreabă de obicei de vorbă , cu toate astea mă simt singură. Poate dacă le-aş răspunde, poate dacă aş sesiza… cine ştie? Poate mi-aş face mai mulţi prieteni printre vagabonzi, mi-ar vinde iarbă şi ne-am împrieteni din ce în ce mai bine, am asculta regae şi nu m-aş mai trezi dimineaţa.

Până una alta dimineţile mele sunt frumoase. Centrul oraşului are culoare de răsărit, aş spune că are şi un miros de început. Nu e forfota, mă imaginez uşor pe marginea şoselei părăsite  dându-mi părul viscolit de vânt la o parte…

          Dimineaţa sunt doar eu şi câinii , câinii fără stăpân care nu aşteaptă de la mine nici să le dau de mâncare, nici să-i mângâi şi nici să le vorbesc. Ei aşteaptă  doar să vin.

                 Şi frigul parcă trece prin mine ca printr-o fantomă , singurătatea chiar mi se potriveşte, tăcerea e bună , iţi dă timp să stai de vorbă cu Dumnezeu şi să fabrici întrebări pe bandă. Răspunsurile sunt cuvinte. Cuvintele sunt voite şi insuficiente. Deci răspunsurile sunt de cele mai multe ori inexistente.

Dar mai ales atunci când nu ai curajul să rosteşti întrebarea cu voce tare…

Words on fire

 

When i learned to cross my hands through your fire
you shouted for the first time that i was consuming you
and, in your mind
without my place,
i put back the flame in the palm of your hand

to keep it as a tattoo of youth
and put it down on a pedestal next to your soul
when the burning of the time will discharge your years
the flaming words will transform in roar.

But fear not,
I will be the oxygen atom
The last word 
In a passionate final quatrain.

 

 

Am pus aici o traducere, pentru ca am sesizat eu ca asta lipsea cu desavarsire (astept corecturi…).