Publicat pe

Dimineţi de septembrie.

                            De dimineaţă mă bucur de viaţă. Mă îmbrac lejer şi răcoarea îmi intră în oase.

Constat cu stupoare că oamenii din autobuz mă întreabă de obicei de vorbă , cu toate astea mă simt singură. Poate dacă le-aş răspunde, poate dacă aş sesiza… cine ştie? Poate mi-aş face mai mulţi prieteni printre vagabonzi, mi-ar vinde iarbă şi ne-am împrieteni din ce în ce mai bine, am asculta regae şi nu m-aş mai trezi dimineaţa.

Până una alta dimineţile mele sunt frumoase. Centrul oraşului are culoare de răsărit, aş spune că are şi un miros de început. Nu e forfota, mă imaginez uşor pe marginea şoselei părăsite  dându-mi părul viscolit de vânt la o parte…

          Dimineaţa sunt doar eu şi câinii , câinii fără stăpân care nu aşteaptă de la mine nici să le dau de mâncare, nici să-i mângâi şi nici să le vorbesc. Ei aşteaptă  doar să vin.

                 Şi frigul parcă trece prin mine ca printr-o fantomă , singurătatea chiar mi se potriveşte, tăcerea e bună , iţi dă timp să stai de vorbă cu Dumnezeu şi să fabrici întrebări pe bandă. Răspunsurile sunt cuvinte. Cuvintele sunt voite şi insuficiente. Deci răspunsurile sunt de cele mai multe ori inexistente.

Dar mai ales atunci când nu ai curajul să rosteşti întrebarea cu voce tare…

Anunțuri

Despre edragonfly

Carpe diem

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s